Eşti Doamne bun, eu pământean si rău
Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de păr dospit din cer nu din argilă.
Nu ţi-am râvnit nici razele subţiri,
Nici tălpile străpunse de piroane.
Dar Tu mă faci părtaş în răstigniri
şi-Ţi tot îngân osânda din icoane.
Identitatea nu mai înseamnă simpla definire a sinelui sau nici măcar a fiinţei proprii, ci unire euharistică în jertfă, în suferinţa trăită sânge lângă sânge cu Mântuitorul:
Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?
Cu necersita slavă mă încarci
si-n cuie, când sfinţenia mă frânge,
oftând mă uit la rănile-mi prea largi
şi-Ţi cresc alături, sânge lângă sânge.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.