Cum ne-am schimbat cu evul nostru-n mers...
Lăsând cimentul erei să ne-apese,
mai rar privim spre stele ne-nțelese,
greu ancorați prin câte-un burg divers.
Nici o bunică, seara, nu mai țese,
sub candelă șoptind cu zâmbet șters:
– Ronsard îngenunchease, ieri, un vers
pe anii mei cu roze neculese...
Poeții dorm în raftul lor ocult
și trandafirii vechilor Roxane
ne-au tot uitat și i-am uitat de mult...
Ci, noaptea, uneori, pe străzi urbane,
mai urcă-n noi un parfumat tumult
și parc-am vrea să plângem sub balcoane.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.