Străbunii-mi zac sub valve de moluscă,
de nu cumva sub solzii de reptilă.
Se iau de păr milenii, fără milă,
și evuri ca pădurile se uscă.
Iar eu, săltând pe coate din argilă,
mai sus de bălării și lăuruscă,
m-am mlădiat în amfora etruscă
și-am izbucnit din mituri, ca Setilă.
Mă-nghimpă crâncen pofta năzdrăvană,
o coastă plânge, altă coastă speră,
luceferi port pe fruntea ca o rană.
Aș sparge-n pumni plăpânda lumii sferă,
dar zăbovesc în roci, în buruiană
și-n fiara, printre flori, din altă eră.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.