Nu vis de piatră-n nemișcare pură,
nici rece sfinx în cremenea nevinii,
ci, vie, din azurul tău, și crinii
și lebăda-n zăpada lor te fură.
Prin tine, o cutremur cald de linii,
materia palpită și se-ndură,
și lutul prinde zâmbete pe gură
și lacrima ia aurul luminii.
Tu vii din marea Omului iubire,
ce toate le-nmlădie și'nfierbântă.
Dezmierzi, și piatra unduie subțire,
tresari, și bronzul freamătă și cântă,
voiești, și sfere noi pe cer se'ncheagă,
surâzi, și ochii mărilor se roagă.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.