Haine de temniţă, roşii, cu vine ca smoala pe ele…
Mi s-au făcut carne pe oase, mi s-au făcut piele.
Din teaca lor vie nu pot să mă smulg şi să fug,
fiece muşchi are-un lacăt, fiece os un belciug…
Haine de temniţă, haine de flăcări şi de noroi,
parcă vin din măceluri şi din mocirle cu voi.
Mă văd în băltoace: sunt ca un diavol căzut de departe,
din alte tărâmuri, din lună, din vreo cometă, din Marte.
Vărgat ca jivina din jungle virgine,
m-arunc peste mine, sălbatic, în salturi feline.
Cu mlădiere vicleană de ierburi şi trestii,
am pânde şi lunecări în târâşuri de bestii…
Dar, după o noapte de plâns, de nesomn şi de febre,
cum stau şi privesc dungile voastre-nroşite şi negre,
pricep: v-am stropit cu sângele meu din artere
şi cu şiroaie de lacrimi şi fiere…
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.