Tulburătoare, caldă, goală
de nu mi-ar ciocăni la uși,
cu desfrânata îndoială
n-aș preacurvi într-un culcuș.
Lin lunecând și moale-n casă
pe leagănu-i șold rotund,
cu dulce gură veninoasă
îmi cere-n brațe s-o ascund.
Iar eu, prea ticăloasă slugă,
nemernic rob momelii noi,
las coapsa brună să mă sugă,
dar plâng pe umerii ei goi.
Și-n zori, când fug din așternutul
ce-mi fuse maldăr de urzici,
îi simt, cuțit în piept, sărutul
și-n sânge-alintul ca un bici.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.