Zvârlit de ape, putrezea în stuf,
răscopt dogorii crâncene din slavă.
Sub muște verzi, duhoare și otravă
vărsa din ticălosul lui burduf.
Greu ne robea priveliștea grozavă,
nu lăcrima o frunză din zăduf...
Tu suspinai și-un tremur de zuluf
se întrista pe tâmpla ta suavă.
Te-ai aruncat de gâtul meu. Plângeai.
Te-am strâns la piept și gura ta de floare
m-a-nmiresmat cu clipa ei de rai.
Și, beți, pierduți în sfânta sărutare,
ne scufundam iubirii fără grai,
uitând cum moartea zumzăie sub soare.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.