Privesc portrete vechi. Sunt oare eu?
Obraji suavi zâmbindu-mi dintre perne,
Zări, zboruri, munți, oceane – baliverne
pitite sub tunica din liceu.
O junglă de azur, aici, se-așterne
sub pași, iar colo-n ochi un alizeu.
Alături, fruntea tânără de zeu
îmi fulgeră pe întrebări eterne.
Într-un portret citesc pe Turgheniev,
iubesc Ysolde-n celelalte poze.
În care veac, în ce străfund de ev?
Și, totuși, un parfum de tuberoze
și-același vis din ochii de elev
palpită încă și-n metamorfoze.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.