Nu-mi pun credința-n vârful unei lancii,
Nici în tăișul cruntului hanger;
ci-mi simt înfipți colțarii și bocancii
în stânca solitudinii de fier.
Nu-mi aflu leac în mierea din stupină,
dar vindecări prin scorburi îmi adun
din stupi de vitriol și de chinină,
din cuibul rău de viespe și tăun.
Și tare nu sunt când înving vreodată,
ci când, înfrânt, într-un bârlog pe brânci,
îmi ling, ca urșii, gheara sfâșiată
și mă-ntărât pentru noi plumbi adânci.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.