Oameni de foc, de-azur și cărămidă,
ghem de năpârci sub frunze, de arbust,
ciorchini de ură doldora de must,
crengi înflorite, grele de omidă;
Voi, scorburi largi cu putred cer îngust,
ba viscolind a patimă toridă,
ba fierți în oțețimi de auguridă,
crunt mă-ncărcați cu ceață și dezgust...
Și dacă pieptu-mi sângeră de silă,
cred încă și-n cocorii voștri noi
și-n stelele înfipte în argilă
și-n trandafirii albi de sub gunoi, –
și, oameni, fierb de dragoste și milă
și fulger de încredere în voi.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.