Am tot rotit o lacomă oglindă,
să prind adevăratele contururi
de forme, chipuri, luturi și azururi
ce perimetrul silnic mi-l colindă.
Cernute însă ca prin strâmbe ciururi,
numai năluci schiloade se perindă,
cum doar zăpada stelelor în tindă
îmi fulguie din arderea de-a pururi...
Nu adevărul, pasu-i fantomatic,
întunecă oglinda mea fragilă.
Ca Arhimede, – crâncen și sălbatic,
mânii solare-aș strânge în lentilă
și foc aș da strigoiului lunatic,
minciunii dulci de care-mi este silă.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.