La altitudini strașnice de foc,
ne cheamă câte-o pasăre măiastră.
Îi arde-n plisc o țandără de astră,
de parc-a spart luceafărul în cioc.
Momiți de strălucirea ei albastră,
mulți sângerăm pe stânci din bloc în bloc,
și mai puțini, în tragicul noroc,
sus ne cuminecăm cu prada noastră.
O pogorâm pe lut, sub lacăt, dar
ce slută e minunea în cătușe
și ce zdrobiți părem, când nu cleștar
ci rumeguș îi gâjâie din gușe,
și când în locul penelor de jar
i-atârnă grele aripi de cenușe.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.