Te-ai poticnit c-o tiflă-n veșnicie,
cu-o mână-n gâtul clipei ca un fur.
Și-aveai sub coaste-un bulgăr de azur
să-l semeni întru rod și feciorie.
Veneai din cer. Ai plâns pe vr-un condur,
ai râs cu vântu-n dulce preacurvie
și-ai pus și-n buzunar o mierlă vie,
dar n-ai sădit o rază împrejur.
Ci-ntr-un amurg, o umbră diafană
în pragul tău se va opri să stea
și parc-ar lumina ca o icoană
și parc-ar plânge sub povară grea,
iar șoapta-i va ofta ca o dojană:
– Dă-mi înapoi talantul, slugă rea...
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.