La 6, sună-n poarta-ntâia
trezirea pentru vizuine.
Ies hoții galbeni ca lămâia,
să-și spele fața prin latrine.
Îi văd grămezi, în soare lânced,
plecați pe străchini împuțite,
cum hăpăiesc din terciul rânced
Ca niște fiare hămesite.
Și eu iau terciul printre dreve,
și-n ochi îmi ard aceleași lame...
Lihnirea asta din ce ev e?
De câte mii de ani mi-e foame?
Pe ceafă-mi stă proptit bârlogul.
Lung, scârțâi din ciolane goale,
Și doar Urâtul, șontorogul,
îmi dă, în cârji, mereu târcoale.
Tavanul pururi îl măsor,
el mi-este cerul, orizontul...
Sânger de poftă de mohorcă,
trecutu-mi face semn cu ghiontul.
La prânz, m-arunc peste fasole
ca vulturii pe-un stârv ce coace...
Sus, dintr-un maldăr de corole
mă vede Duhul Sfânt și tace.
Afară, zornăie vietașii,
se plimbă-n lanț și-n disciplină,
și cum prin fier își mută pașii
le sună inima-n rugină...
Tu, carcero, și tu, osândo,
pe trup îmi creșteți ca feriga.
La 5, mi-azvârlă mămăliga,
și iar turbez, înfulecând-o.
Și iar rup carnea de pe mine,
să-mi pipăi viața pân-la oase...
Apoi, după program, la 6,
la rând numărătoarea vine.
Mă schimbă-n cifră gardienii,
să iasă număru-n registru,
iar țipă lacătul sinistru
și iar mă ronțăie vedenii...
Cu beznele mă-nec și spinii
în mari torente nesătule.
Alături, dorm, oftând, vecinii,
și-n somnul lor de vechi celule
miroase-a fân cosit și-a cimbru,
apare-n zâmbet Prea-Curata,
sau ard un phalos – corn de zimbru-
și-un viol mai roșu ca mușcata.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.