În zone-abstracte împlântând antene,
tot scotocesc cu vârful meu prin nouri,
din aștrii glaciali să fur ecouri
și coiful unei reci Palas-Atene.
Tu, soare, arzi, tu, fulgere, mă-mprouri,
voi, vânturi mari, mă clătinați viclene...
În schimb, am rădăcini subpământene,
înfipte parcă-n bezne de cavouri.
Cu ele, nu cu frunzele mă apăr.
Din ele lupt, cu fruntea numai scapăr.
Sus, vârful bate stelele și luna,
se-ncruntă că nu intră-adânc în sfere,
și ia mai mult din rădăcini putere,
de câte ori îl zgâlțâie furtuna.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.