Cum, sus, in pisc, ne-nlantuie sarutul
ori in prapastii oarbe ne scufunda,
nu stim de strange-n cupa lui rotunda
sfarsitul unui cer sau inceputul.
Adanci milenii poate ne inunda,
poate-n genuni ni se dizolva lutul,
se naste-un ev, se-ntuneca trecutul,
sau timpul vast se rupe de secunda...
Ce scari de-argint ne duc spre-nalte zone,
in pulbere de sori sa ne transforme?
Tu capeti chipul limpezii madone,
eu, trup de zeu al boltilor enorme;
in noi tresar paduri de anemone
si-ntaia oara lumea prinde forme.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc ,Valentin
ALapis
marți, 30 iunie 2015