Au fost atâtea zile de prăpăd
Și brațele mi-au ars în care-ai stat,
Încât acum nu vreau să te mai văd,
Chiar dacă par eu însumi vinovat.
Poetii mari ai lumii sunt tocmai ca pamantul,
Batuti de ploi, de vanturi, sub pasii lor calcati;
Ei nu poarta insemne, ei nu au stele-n frunte
Dar, nevazute, poarta coroane de-mparati.
Cum, sus, in pisc, ne-nlantuie sarutul
ori in prapastii oarbe ne scufunda,
nu stim de strange-n cupa lui rotunda
sfarsitul unui cer sau inceputul.
Ma batea prea tare soarele,
Si te-am pus in geam
Ca pe-o hartie albastra.
A cunoaste. A iubi.
Inca-odata, iar si iara,
a cunoaste-nseamna iarna,
a iubi e primavara.
Mai sunt cateva veri
de trait sub soare.
Cateva cantece si taceri
roditoare.