Adeseori te fulgeră o ghioagă,
sau câte-un ghiont împuns Măriei-Tale,
vr-un bobârnac strivit între petale
și-o-tiflă-n tot ce-n tine se mai roagă.
Prea târfă-i deznădejdea cu paftale
pe sânii reci, cu fața slăbănoagă.
Mereu din soare cade o mârțoagă
și-un alt cocor din stele se prăvale.
Te-ai rupe crunt de tot ce te-mpresoară,
de crini băloși, de mlaștina molâie,
de luna dusă încă subsuoară,
de sfinții gudurați lângă călcâie...
Și totuși, după tine, măi, vioară,
cât de frumoase toate-or să rămâie.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.