Nu mai despic cu brațul nici talazuri,
nici nu mai urc cu pasul piscuri dulci.
Tu, noapte, crești, tu, inimă, te smulgi,
voi, piersici, năvăliți peste zăplazuri.
Iar tu mă-ngropi sub viscole de fulgi,
o, somn adânc, o somn fără zăgazuri,
vărsat ca gerul lunii peste iazuri,
întins deasupra lumii ca un giulgi.
Ci-n somnul meu tot mai lucesc pleșuvii
și caștii munți urcați fără istov.
Mai spumegă sălbaticele fluvii
unde-am rămas pierdut ca un ostrov,
și tot mai vin în pragul meu heruvii
să-mi zvârle-un pumn de lacrimi pe ceaslov.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.