Balada nostalgiei nedespărțite - Rafael Alberti
Adăugat de: Gerra Orivera

Mereu această nostalgie care
îndepărtează și preface totul.
Spune-mi-o, tu, arbore.

Te văd. Mă vezi. Și nu mai ești același.
Nu e același vântul ce-ți biciuiește fața.
Spune-mi-l, tu, apă.

Te beau. Mă bei. Și nu mai ești aceeași.
Pământul nu-i același în trecerile tale.
Spune-le, tu, pământule.

Te strâng. Mă strângi. Și nu mai ești aceeași.
Nu e același visul de-amor care te umple.
Spune-mi-o, tu, visule.

Te sorb. Mă sorbi. Și nu mai ești aceeași.
Nu este-același astru, acel ce te adoarme.
Spune-mi-l, tu, stea înaltă.

Te chem. Mă chemi. Și nu mai ești aceeași.
Nu este-aceeași noapte, ce limpede, te arde.
Spune-mi-o, tu, noapte.





Traducere Veronica Porumbacu



vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.