Tot cernită,-n veci de negru
între patru ziduri, moartă,
și c-un văl întins pe față.
– Să nu treci pe poarta ei,
să nu-i pui picioru-n casă!
Sunt lămâi și portocali
la-ndemână, lângă ziduri,
umbră proaspătă-n grădina-i.
– Niciodată, ochii mei,
crengile să nu le-atingeți!
Traducere Geo Dumitrescu
vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.