Crangul pierdut - Rafael Alberti
Adăugat de: Gerra Orivera

- fragment
personale [ ]
Recunostinta pentru dragostea ce s-a ivit



Cand ai aparut tu,
ma chinuiam in adancul cel mai ascuns
al unei pesteri fara aer si fara de iesire.
Dadeam din maini in intuneric, agonizind,
auzeam un horcait, un zbor de aripi
ca pulsul unei pasari nevazute.
Ti-ai revarsat asupra-mi parul
Si am urcat la soare fi am vazut ca el era doar aurora
ce acoperea o mare in flux de primavara.
A fost de parc-as fi sosit in cel mai mandru
port din miazazi. Se-necau in tine
privelistile cele mai stralucitoare :
munti limpezi, ascutiti, incununati
cu zapada trandafirie, cu izvoare tainuite
in faldul umbros al padurilor.
Am invatat sa ma odihnesc pe umerii tai
si sa cobor prin rauri si pripoare,
sa ma-mpletesc in ramurile-ntinse
si sa fac din vis cea mai dulce moarte.
Mi-ai deschis arcade si anii mei infloriti
proaspat iesiti la lumina, s-au culcat
sub dragostea umbrei tale adunate,
scotandu-mi inima in bataia vantului
si acordind-o cu sunetul verde al inimii tale.
Aveam sa dorm acum, stiind la desteptare
ca nu ma chinuiesc in pestera cea sumbra,
dind din maini, fara de aer si fara de iesire
.
Pentru ca in sfarsit aparusesi tu.



vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.