Nemișcate, mute femei țintuite în tinde,
bărbați fără glas, cu mișcări încete, în crâșme,
vor, ar voi, ar fi vrut să mă-ntrebe:
– Cum ești deodată aici și-aiurea?
Bărbați și femei fără glas ar voi să m-atingă,
să știe de-mi umblă umbra sau trupul meu fără suflet
pe alte poteci.
Să-mi spună-ar voi
– De ești tu, oprește-te!
Bărbați și femei fără glas vor să vadă, să știe,
să se-apropie de sufletul meu.
S-apropie-ncet un chibrit, să-l aprindă,
să vadă: e-același?
Vor și-ar voi...
– Spune!
Și muți vor muri,
fără să știe nimic.
Traducere Veronica Porumbacu
vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.