Întoarcerea dragostei într-o noapte de vară - Rafael Alberti
Adăugat de: Gerra Orivera

Pe dibuite, dragostea, orbește, prin întuneric,
rumenește poate printre ramuri vreo stea;
din nou simt asta, iarăși,
muiat de calda promoroacă a nopții,
lângă groapa cu izmă retezată și cimbru.

E ea, singura, fără pereche, aceeași pe care mâinile mele,
nemăsuratul înveliș al trupului meu, umbra
inimii mele de curând plecată, umbroșii
centri cei mai ascunși ai ființei mele, o iubeau.

Întoarce-te neasemuito, întoarce-te
ca o formă palpabilă, nu mai mult, ca o deplină
palpitație prelungă, acoperită de plete
ca un sânge amestecat cu sângele meu.
Doar atât, ca o bătaie de inimă înlăuntrul unei alte bătăi de inimă.

Dar cuvintele – unde?
Cuvintele nu sosesc. N-au avut spațiu
în noaptea aceea îngustă, n-au avut nici măcar
puținul aer ce se află între două guri
înainte de a se împreuna într-o tăcută garoafă.

Dar o aromă ascunsă alunecă, se strecoară,
mă mistuie o mireasmă trează pe țărm întunecos.
Cineva prin iarbă pune mâna pe un murmur.
Din pricină că prin noaptea dragostei trece întotdeauna un râu.


Traducere Geo Dumitrescu



vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.