Întoarcerea lui Vincente Aleixandre - Rafael Alberti
Adăugat de: Gerra Orivera

Unde ești tu, prietene,
de unde vii, din ce fund
al anilor îmi sosești
în amiaza aceasta atât de îndepărtată
de celelalte, sau de nopțile
în care te întâlneam,
semeț, mândru, bălai,
de pe atunci în căutarea a ceea ce avea să-ți dea,
cu timpul, glasul acela în care încă respiră
prospețimea limpede de odinioară?

Au trecut lucrurile. Au căzut
oceane de întuneric, negre cortine.
Neguri precipitate în vârtej
ne-au înnăbușit, încât sângele scump al multora
a rămas îngropat. Ascultă-l,
cum îl ascult eu, de aici, de departe,
cum îl tot ascult atâta încât, cu mâinile, adesea,
vuietul i-l pot atinge…
Da, au trecut,
au trecut lucrurile. Dar privește
necontenit moartea dă înapoi, necontenit
țepenele sale talazuri se retrag
în fața acelei lumini plăpânde în care se deschide,
copil fericit de spumă azurie, viața.

Și astfel, prietene, acum,
în această amiază atât de îndepărtată,
cu soare urcat pe creștetele legănate
ale pădurilor, cu păsări, cu ceruri,
cu aceste întinderi ce de-atâta vreme
fără voie mă locuiesc, tu îmi sosești
din nou, proaspăt și tânăr,
ca și cum atâția ani petrecuți
ar fi fost o singură zi,
numai o zi fără umbre.
Fie ca soarele tău viitor
să nu se ofilească și, semeț
să te străbată mereu, mai departe,
cu același freamăt, astfel ca, la întoarcerea mea,
aceeași lumină a ta de astăzi să-mi poată vorbi.





Traducere Geo Dumitrescu



vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.