Întoarcerea unei zile de aniversare - Rafael Alberti
Adăugat de: Gerra Orivera

Urcai în seara ceea
cu cele dintâi versuri
pe o terasă unde
– ntre flori de caprifoi
și iasomii – el liniștit ardea.
La el veneam cu strofe
de mări și marinari
de dune aurite,
și vioriu de umbre,
și ziduri văruite de curând,
smălțate cu fântâni și cu grădini.
Și-i aduceam cu mine,
din școala lui, o seară
cu ore lungi și triste
și-azur-copil, de hărți,
nostalgice tăblițe,
netorturate încă
de chinul cifrelor.
Urcam în creanga ceea
de tandre, și firești,
și vesele, și scurte întâmplări,
c-un tremur ca de arbor,
uimit și cunoscut,
de când, într-altă zi de sărbătoare
m-acoperi pe mine, care vream
s-ajung la paratrăsnetul din turn.
El se topea, o ceară
curgând în asfințit
pe balustrada care
se deschidea spre munții
cu nea, iertată-n fine,
de mâna brună-a lunii
lui iunie care venea încet.
Cu patimă vorbeam
de marea noastră ca de
un vechi și bun prieten
pe care, după ani,
aștepți să-l vezi din nou
dintr-un moment în altul.
Când noaptea coborî
și-abia îl mai zăream –
vorbea cu glas opac,
ori poate numai umbra
acelui glas vorbea
de mare, tot de mare,
parcă știa că nu mai
i-e dat s-o mai revadă.
Pe-atunci avea o vârstă
ce-i vârsta mea, de astăzi,
decemvre, șaisprezece,
aici, așa departe
de pura înserare,
când am urcat cu marea,
la el, pe singuratica terasă…




Traducere Veronica Porumbacu



vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.