Sperietoare de păsări - Rafael Alberti
Adăugat de: Gerra Orivera

În sufletul meu cântăreau atât de greu morții de mâine
încât nu puteam să fac nici măcar un pas fără ca
pietrele să nu-și dea la iveală măruntaiele.
Ce strigă și ce apără oare hainele acelea răsucite
de mirosuri.
Sângerează ochi de catâri scuturați de fiori.
Nu mai e cu putință cerul printre atâtea morminte
copleșite de ciuperci stricate.

Unde să mă duc cu neliniștea celor ce stau să moară?
Noaptea se prăbușește din pricina unui prisos de
bagaje secrete.
Lăudați scânteia ce electrocutează oștirile și turmele.
Un om și o vacă pierduți.

Ce noi nenorociri mai au de așteptat frunzele în
toamna aceasta?
Sufletul meu nu mai poate îndura atâta povară
fără țintă.
Visul, ca să se păzească de ploi, caută o formă.
Alaltăieri noapte n-au mai urlat lupoaicele.

Ce nădăjduiesc oare, înconjurat de morți, pe tăișul
unei dimineți nehotărâte?


Traducere Geo Dumitrescu



vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.