Stă uimit la catedrală, iată,
pe abrupta treaptă, lâng-o roză
de vitralii, și de-apoteoză
ca-ngrozit, ce, tot crescând, deodată
peste-acestea jos l-au pus. Și-acum
se ridică ferm și bine-i pare
că trăiește; că plugarul care
nu știa, lucrând întruna, cum
din grădina raiului prea plină
spre pământul nou un drum să bată.
Greu era ca Domnul să convină;
și-l amenință că moartea-l paște
iar și iar, în loc de orice răsplată.
Totuși, omu-nvinse: ea va naște.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.