Scutu-i ca oglinda care-absoarbe
totu-n ea, tăcut; deschis cândva,
înecând apoi răsfrângeri oarbe
de finite locuind deja
depărtări de stirpe, de prisos
să nu mai nege, și de-obiecte,
de realități crescând directe
(totul însă-ntors pe dos),
și mărturisindu-le-n risipă.
Căptușit cu faimă și-ntuneric,
se-odihnește coifu-apoi, prea mic,
nici cât giuvaierul din aripă,
pe când, parcă-n plans, bogat și-isteric
cade învelișu-i din nimic.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.