Cântecul idiotului - Rainer Maria Rilke
Adăugat de: Gerra Orivera

Ei nu mă opresc. Mă lasă, pot trece.
Ei spun că nimic nu se poate petrece.
Ce bine.
Nimic nu se poate petrece. Totul se mișcă rotund,
neîncetat în jurul Duhului Sfânt,
al aceluia (știi care sfânt) –
ce bine.

Nu într-adevăr, să nu se creadă c-ar fi
oarecare primejdii aci.
Așa-i, mai e și sângele din mine.
Sângele-i greu, sângele-i cazna cea mai grea,
cred uneori că nu voi mai putea.
(Ce bine.)

Ah, dar ce minge frumoasă, ce minge;
roș univers se-aprinde, se stinge.
C-ați născocit-o e bine.
Dacă strigi către ea, oare vine?

Și toate cum se poartă de ciudat,
se-amestecă și iar s-au depărtat,
prietenos, puțin încețoșat;
ce bine.


traducere de Maria Banuş



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.