Copilărie - Rainer Maria Rilke
Adăugat de: Gerra Orivera

Și, iată, trec cu greu (căci vremea bate
pasul pe loc), – zăbavnic se scurg anii
de școală, lungi, cu temeri, cu pățanii,
cu lucruri stranii... O, singurătate!
Și,-afară, străzi în freamăt; câte-un arc
prin piețe, de-arteziană; lume-n parc, –
iar tu, în hainele de mult intrate
la apă, ai atâta libertate
câtă-ntr-un țarc... O, voi, ingrate
vremuri prea-ncete! O,singurătate!

Și totu,-ntrezărit în chip de taine:
domni, doamne, domni – și schimbul lor de mâine:
copii mai altfel, în alt fel de haine;
o casă, alta, uneori și-un câine;
avânt care nu poate să îngaime
nimic, neliniști fără noimă, vis
cețos și-obscure spaime,
o, abis!

Și jocurile: cerc, inel sau minge,
în parcul tot mai veșted și, pe-ntinsa
lui pajiște, să te tot joci de-a prinsa,
fără să vrei, pe vârstnici, a-i atinge
în goana-ți oarbă; și, apoi, acasă,
cu pași căzniți, de mână să fii dus;
o, înțelesuri tot mai de nespus,
povară ce apasă...

Și, ore-n șir, lângă o sură baltă,
să stai ciucit, jucându-te cu-o barcă,
de care-ți uiți ,– când, nu știi dincotro,
tot mai frumoase iole,-n zări, tresaltă
și, după ele, fermecat te uiți;
și-apoi, un palid chip revezi, ce-i, parcă,
al tău... Ci, azi, nimic nu vezi nu vezi... O,
copilărie, încotro,-ncotro?




Traducere Șerban Foarță



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.