Copilu-așteaptă,-n geam, să i se-ntoarcă mama.
De așteptare,-n ceasul confuz al serii,-n rama
ferestrei, e și el confuz, în vreme ce-l cuprinse teama.
Cum altfel – când privirea lui fraged-albăstruie
nu vede pretutindeni decât ceea ce nu e
mama?
Spuneți-mi: trecătorii vagi și tot mai otova-s de vină
că nu-s cea care trebuie să vină:
mama?
Traducere Șerban Foarță
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.