Soarele venetian în par mi-aseaza
aur din alchimii desavîrsite.
Sprîncenele înalt mi-s arcuite,
asemeni puntilor usoare si te
duc spre pericolul ce mut vegheaza,
al ochilor pe-ascuns calatorind,
peste canale, care mari cuprind
si din albastrul valurilor prind.
Cine ma vede, îmi invidiaza
si cîinele, pe care cîteodata
în pauze, languros, mi se aseaza
mîna, de scrum neatinsa, inelata.
Toti craii plini de vise care vin,
de gura mea sfîrsesc ca de venin.
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.