De-orchestra de dans n-au nevoie;
de parcă-ar fi cuiburi de bufnițe, – n sine
aud doar un vaiet, în voie.
Le picură teama ca bubele pline
și putreziciunea mai bine
miroase acum, la-nceput.
Pe dansator ei mai tare îl țin,
pe cel ce cu trese din coaste-i prea plin,
pe-amant, pe cel ce-ntr-adevăr
e pentr-o pereche făcut.
Și călugăriței năframa puțin
i-o slăbește pe păr;
ei dansează-ntre-ai lor pe măsură.
Și maicii, ca ceara de pală,
din ceaslov, cu-o mișcare domoală,
el semnul de carte îi fură.
Și toți se-ncălzesc în curând
în mult prea bogate veșminte;
șezutul și fruntea fierbinte
le-nțeapă sudoarea,-nghețând,
și blănuri, scufii și podoabe le udă;
se vor despuiați de ce-i greu,
ca un prunc, un nebun și-o zăludă:
și-n tact ei dansează mereu.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.