Estera - Rainer Maria Rilke
Adăugat de: Gerra Orivera

Cenușa supărării-i pieptănară
de șapte zile roabele, și-amară
din păru-i suferința ce-a rămas,
și părul l-au uscat la soare bine,
l-au uns cu mirodenii fine
și ieri și azi: dar a venit și-un ceas

când, ne-mplinind sorocul, nechemată
păși-n palat, ca dintre morți sculată,
palat deschis și de primejdii plin,
să vadă, dusă-ncet de servitoare,
la capul drumului pe-Acela care
cu moarte-ntâmpină pe-orice străin.

El strălucea, simțind că-i ard aproape
rubinele-n coroana ce-o purta
și chipul lui nu-l mai putea încape
în sine, ca un vas prea plin deja,

și se vărsa regeasca forță când
în cea de-a treia sală a pășit,
ce cu pereții-n verde malahit
o-nvălui. Nu i-a trecut prin gând

acum să facă-atât de lungă cale
cu pietrele ce de lumini regale
mai grele, reci erau de spaima ei.

Și tot venea. Și-alături în lumină
când l-a văzut pe-un tron de turmalină
măreț și-adevărat, cu ochii grei:

o roabă, cea din dreapta,-n brațe-o prinse
și în leșîn, o puse-n jeț deoparte.
Cu sceptrul el o-atinse de departe:
...și-n sine, fără simțuri, ea-l cuprinse.





Traducere Mihail Nemeș



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.