Aproape suav adumbrită de ploaia ce stă să cadă,
grădină sub mâna ce șovăie iar.
Dar parcă, mai grave, în straturi speciile ar cugeta dintr-o dată
cum s-a făcut că le-a născocit un grădinar.
Căci ele, desigur, la el se gândes c; prinsă-n senina libertate,
rămâne strădania sa, poate-a sa renunțare.
Le-ncordează și pee le, ce-atât de ciudat ne-a crescut,
această dualitate;
Noi trezim contrapondere încă în lucrurile cele mai ușoare.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.