Ca un grâu plăpând am fost odată,
însă, de delir cuprins mereu,
inima tu mi-ai stârnit-o toată,
clocotind acum ca într-un leu.
Gura ce mi-ai vrut-o, când aproape
un băiat am fost: s-a-nchis așa
într-o rană: sângerând să scape,
ani de nenoroc tâșnesc din ea.
Zi de zi sunau năpaste grele
ce-n nesaț le născoceai pe rând,
însă gura nu mi-au stins-o ele;
tu ia seamă și mi-o-mbună când
tot ce noi distrugem va dispare
și nimic nu va mai cu tine,
ci doar un pericol de temut:
căci voi vrea-n sfârșit printre ruine
să-mi aud iar vocea care
urlet doar a fost de la-nceput.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.