Izvoare, zbucniţi în lumină
aproape prea zorit.
Ce din temeiuri ţâşneşte
senin şi sfinţit?
În nestemată,-n adânc
străluciri făureşte,
şi-n lung răcoros de livadă
smerit ne-nsoţeşte.
Noi, cum îi răspundem
metamorfozei – în cânt?
O, cât de smintit despicăm
undă, pământ!
traducere de Dan Constantinescu
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.