Eu sunt lăută. Trupul meu de-ncerci
să-l zugravesti, și arcuirea-i lină,
vorbește-așa ca despre o smochină
zemoasă și rotundă. Treci
de bezna ce în mine-o vezi. Cândva
a fost întunecimea Tuliei.
În sexul ei n-a fost atât de grea,
și-a fost ca o-ncăpere părul ei
de luminos. Pe chipu-i, câteodată,
cântând, lua sunet de pe fața mea.
Atunci, spre slăbiciunea-i, încordată
porneam, lăsând lăuntrul meu în ea.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu drag, Dănuța!
Gerra Orivera
luni, 21 ianuarie 2019