O, nostalgia lucrurilor care
n-au fost iubite-n trecerea fugară
și cărora voim să le le-adăugăm
uitatul gest de-atunci, de-odinioară.
Revin mereu aceiași vechii pași
refaci mereu, mai dulce de-astădată,
șederea la fântână, un voiaj
sau mângâierea unei crengi, uscată...
Capela, cea uitată-n pace
tu, solitară să n-o lași;
să treci al cimitirului grilaj
să taci în cimitir cât și el tace.
Căci – nu-i așa? – vine odată timpul
să stabilești cu el un dialog pios, subtil.
Ai fost puternic, pământu-i mai puternic
și nu ne plângem doar cât timp nu știm.
Traducere Dumitru D. Ifrim
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.