Acel cal care bea la fântână, acea frunză ce ne atinge
căzând, acea mână întinsă ori acea gură care
vrea să ne vorbească-ncercând –
atâtea vibrații de viață se-nclină,
atâtea vise ale durerii suferim;
o, cel ce-și simte inima prea plină
căutându-și ființa se mântuie deplin.
Traducere Dumitru D. Ifrim
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.