De pe când, din fapt fierbinte încă,
a trecut Iordanul depravată,
inima-i, ca pe-un mormânt, adâncă
veșniciei dând s-o bea curată,
timpuriu creștea, de necuprins,
dăruirea-i în așa măsură,
că-n sfârșit, precum eterna pură
goliciune, din ivoriu stins
ea zăcea în păru-i aspru, lină.
Și-un leu târcoale da; și-un semn
un bătrân făcu, la el să vină
(și-amândoi săpau o groapă-așa).
Și bătrânu-o pogorâ în ea.
Ca un scutier, alături, demn,
ca să țină piatra, leul stă.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.