Fără smerenie,-i cu putință, oare,
să vezi așa lumină-n noapte? Cine
dacă nu El, tunând peste popoare,
se face blând și naște-se prin tine?
Mai mare-l credeai tu, și plin de sine?
Ce-i marele? E ceea ce strâpunge
ca o săgeată tot ce-i stă în cale!
Nici chiar o stea din ceruri nu ajunge
s-o facă – Dinaintea ieslei tale
se-nchină craii; mari îs ei și ale
lor daruri li se par scumpe,
când ți le-așază-n sfânta poală.. Însă,
te uită cum pălesc și li se rumpe
întreaga vraja,-n preasăraca pânză
a scutecului tău, – cum smirna strânsă
cu greu, tămâia fumegând la curte
și aurul adus cu-atâta zel
de peste mări și țări, au zile scurte
și-apoi, te și-amărăsc – pe lângă cel
ce are-ntreaga bucurie-n El.
Traducere Șerban Foarță
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.