Tac și ei, căci zidurile toate
smulse sunt din simțurile lor,
și vin ore-n care se mai poate
să-i pricepi, și-apun ușor.
Noaptea-ades, când spre ferești se-ndreaptă:
toate brusc mai blânde par.
Ei cu mâinile-n concret așteaptă,
și e-naltă inima și dreaptă,
ca de rugă, și privirea, clar,
cade în grădina nesperată
și rănită-ades, spre liniști line,
ce-n reflexul lumilor străine
crește și nu piere niciodată.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.