Nu-i trist că ochii noștri-au pleoape?
Că nu-s deschiși mereu spre-a se uita,
atunci când capătu-i aproape,
la tot ce lași în urma ta?
Că smalțul alor noastre zâmbete
nu-i mai discret, – când, în familie, masa
o luăm, duminica, sau ne plimbăm în după-masa
unei tihnite sâmbete?
Nu-i rău că mâini apucătoare
avem – ce par a sta mereu la pândă?
Pentru a frânge azima, nu-i, oare,
bună și-o mână mai plăpândă?
Traducere Șerban Foarță
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.