Venetul soare-mi joacă blond pe rochii
și-mi face părul, ca-ntr-o alchimie,
aurifer; sprâncenele-mi sunt mie
ca niște punți purtându-te spre-o mie
de mari primejdii, când privești în ochii
mei verzi, așișderi tainicelor ape
ale canalelor cu marea când aproape
și clară, când cu-nzăbtrenite pleoape.
Cei ce mă văd – iubitul cățelandru
mi-l pizmuie, căci mâna mi-o trec tandru
prin părul lui, în timp ce, ca o lavă
răcită, face-se când mi-o strâng unii
din cei mai nobili fii ai urbei – junii
ce gura mea o tem ca pe-o otravă.
Traducere Șerban Foarță
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.