Însă chiar prin ușile batante
cu verzi geamuri, aburind pe loc,
un reflex de chipuri captivante
poți simți, și-un fast de-acel noroc
care, unde ele nu mai duc,
s-a ascuns, transfigurat și-uituc.
În ghirlandele de piatră chiar
peste ușa ce-a rămas închisă
e-o-nclinare către pace doar
și o milă-n liniștea-i promise,
și se înfioară câteodată
când le-nvăluie umbros o boare;
și blazonul chiar, ca o scrisoare
cu noroc, în grabă sigilată,
mai vorbește. I-alungat puțin:
totul doare încă, plânge, știe.
Și plecând pe-aleea prea pustie
și de lacrimi udă, – n plin
simți pe marginea de-acoperiș
încă-acele urme reci și sparte,
dar cenușa jalei vechi morțiș
vrând s-o țină mai departe.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.