Străbate,-adesea, satul, în rochia-i de culoarea
cireșei, – și, pășind cu toată luarea
aminte de-a umbla cum se cuvine,
o face-n ritmul vârstei care vine.
Cinci-șase pași aleargă, stă-n cumpănă oleacă;
se-ntoarce și, pe gânduri, pare-a da
din cap, ca și cum nu sau da
ar spune-n gând; pe urmă,-n grabă, pleacă
în pas de danț, ce redevine mers
obișnuit, apoi, în dimineața
de vară, – căci cuvine-se ca viața
să aibă-un mai zăbavnic mers.
'Nainte ca din ocna trupului ei, la termen,
să iasă, – ca în joacă,
fragedu-i lujer pare să se coacă,
deși e numai germen.
În minte-i va vedea-o, cândva, cum azi, cu ochii,
în faptul orei tandre;
și,-apoi, în viața-i plină de meandre,
dreptatea fi-va,-ntruna, de partea micii rochii.
Traducere Șerban Foarță
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.