Un pom crescu. O, creştere curată!
Nalt arbore-n urechi! O, cântă-Orfeu!
Şi toate tac. Ci-n tăinuirea toată
nou prag, schimbări şi semn veneau mereu.
Jivini domoale se iveau prin clare
destinse crânguri din pătul şi rug;
şi s-a vădit că nu din vicleşug,
nici temeri lunecau aşa uşoare,
ci ascultând. Glas, răget, jind confuz
păreau scăzute-n pieptul lor. Şi unde
doar un bordei era, întru primire,
un biet bârlog de pofte peste fire,
cu stâlpii-n tremur ai intrăii scunde, –
tu le-ai nălţat un templu în auz.
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.