Să fugi de bun rămas, precum ar fi
în urma ta, cum e sfârşita iarnă;
căci printre ierni sunt ierni: nu poţi sfârşi
iernând; deasupra inima-ţi aştearnă!...
Să mori cu Euridice-n veci, şi cântă
slăvind; coboară-n aşternut cleştar;
cu cei ce pier în haos mi te-mplântă
şi-n freamăt sfarmă-al cupei sunet rar!
Să fii, deşi părtaş al nefiinţei,
al eului temei statornicit,
deplin plinind ce-o dată-i dat fiinţei;
Tot ce-a fost mut şi orb în rostul folosit,
belşugul firii grămădit pe-un umăr
râzând l-apropie, călcând tot ce e număr.
traducere de Nicolae Argintescu-Amza
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke